Astăzi, la data de 20 noiembrie, în jurul orei 14:20, autoritățile de intervenție au primit notificarea despre izbucnirea unui incendiu la un cabinet veterinar situat în localitatea Galu, din comuna Poiana Teiului.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Poiana Teiului, Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului (două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) și Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț (o autospecială de stingere). La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul unei clădiri cu posibilitatea propagării la trei case situate la o distanță mică.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars acoperișul clădirii (construit din lemn și acoperit cu șindrile și tablă) cu o suprafață de 250 mp. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic cauzat de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Din fericire, în momentul în care s-a produs incendiul nu erau persoane și nici animale în interiorul cabinetului veterinar a transmis căpitan Irina Popa – ISU Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.