România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară. Ceasul se dă înainte, ora 03.00 devenind ora 04.00, ziua de 25 martie devenind cea mai scurtă din 2023. Deși în 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021, dar pandemia Covid-19 a pus piedică acestui proiect la nivelul Uniunii Europene, cel puțin temporar, România urmând a reveni la ora de iarnă în ultimul weekend din octombrie 2023.

Ideea orei de vară a apărut pentru prima oară la omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu numit „An Economical Project” în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, potrivit Observatorului astronomic.

Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii. Pe când se află la Paris, la vârsta de 78 de ani, acesta s-a ocupat de modul în care lamplile cu ulei produceau lumina și cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineață de vara, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 6 surprins de cât de multă lumină îi întră în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului. Dar, a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont.

Ora de vară în România

În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 și până în 1940, când s-a renunțat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 și 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) preciza că: ”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″. Până în 1996 (cu mici excepții) ora de vară se introducea la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.

Din 1997 se trece la ora de vară incepând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.